Pentru identificarea cauzei unei tuse cu sange, a unei durerei cronice de gat, a unei sangerari nazale sau chiar pentru scaderea auzului, medicul ORL poate recomanda fibroscopia nazo-faringo-laringiana. Investigatia este o metoda paraclinica. Ea este utilizata in completarea examenului realizat de medicul specialist, in cabinet. Procedura poate fi folosita si pentru copii, dar si ca metoda de screening pentru fumatori. Despre cum se desfasoara si care sunt si alte simptome reclamate de pacient pentru care se recurge la fibroscopie, detaliem pe parcursul acestui articol.
Fibroscopia nazo-faringo-laringiana este o tehnica moderna de investigatii medicale. Procedura este nedureroasa, iar principalul avantaj este acuratetea ridicata. Fibroscopia permite diagnosticarea cu precizie a afectiunilor localizate la nivel rinosinusal si faringo-laringian.
Cum se face o fibroscopie pas cu pas
In ceea ce priveste modul de desfasurare al unei fibroscopii, el presupune conectarea unei fibre optice la o sonda flexibila. Sonda are un diametru de 3-4 mm. Ea se conecteaza la o camera video si la un monitor. Ulterior, sonda se introduce printr-o narina, deci la nivelul foselor nazale. Ea se impinge usor catre rinofaringe, ulterior catre faringe si laringe. In video-ul urmator, Dr. Adriana Florescu, medic specialist otorinolaringologie, explica totul despre procedura.
Bine de stiut este faptul ca inainte de procedura in sine, medicul recurge la o anestezie locala. Aceasta se face fie prin:
- aplicarea unor mese anemizante, la nivelul foselor nazale;
- prin pulverizarea unui spray ce contine lidocaina, la nivelul faringelui.
Efectuarea fibroscopiei nu necesita pregatirea de acasa a pacientului. Totul se petrece in cabinetul ORL. In clinica noastra, dispunem de tehnica moderna si contam pe suportul unor medici cu experienta in abordarea patologiilor ORL la copil si adult.
Simptome pentru care se indica o fibroscopie
Procedura de investigatie medicala este utilizata in anumite circumstante, respectiv atunci cand pacientul se prezinta la medic cu una dintre urmatoarele simptome:
- sangerari nazale sau orale;
- tuse cu expectoratie cu sange, numita hemoptizie;
- dureri cronice localizate la nivelul gatului;
- dureri de ureche;
- scaderea auzului;
- lipsa de aer si suspiciunea existentei unui obstacol la nivelul tractului respirator superior – dispnee;
- tumefactii – marirea in volum la nivelul ganglionilor limfatici cervicali, ganglionii de la nivelul gatului.
De asemenea, o fibroscopie este deosebit de utila atunci cand pacientul se plange ca percepe secretiile nazale cum vin in gat. Fenomenul este denumit sindromul de picurare posterioara sau rinoree posterioara.
Fibroscopia, ca modalitate de screening
In acelasi timp, fibroscopia este deosebit de utila in screeningul:
- persoanelor fumatoare;
- persoanelor care lucreaza in mediu toxic;
- consumatorului cronic de alcool.
Screeningul cu ajutorul fibroscopiei realizate pentru categoriile de pacienti enumerate mai sus permite vizualizarea corzilor vocale in detaliu. Astfel, implicit se pot evidentia modificarile patologice precoce ce au loc la acel nivel.
Totodata, fibroscopia este o tehnica extrem de utila in urmarirea pacientului oncologic post-chirugical sau post-terapeutic, respectiv dupa ce acesta a efectuat radio sau chimioterapia tumorilor localizate la nivel rinosinusal sau faringo-laringian.
Fibroscopia pentru fumatori
In ceea ce priveste persoanele fumatoare, se recomanda ca fibroscopia sa fie inclusa in controlul de rutina. Si asta chiar daca nu prezinta niciun simptom din cele expuse mai sus. Fibroscopia este cu atat mai importanta cu cat fumatorul constata ca vocea lui incepe sa-si schimbe timbrul, devenind una ragusita.
Prin efectuarea fibroscopiei, fumatorul poate sa previna anumite modificari ce tin de patologia corzilor vocale. Acestea sunt cele mai expuse gudronului, suferind modificari in timp.
Fibroscopia, indicata si pentru copii
Procedura medicala poate fi aplicata si in cazul copiilor. Pentru ei, se utilizeaza o fibra pediatrica cu diametru mult mai mic decat cea utilizata pentru adulti. Si asta pentru a fi adaptata dimensiunilor narinelor si structurilor anatomice ale copilului.
Adesea, in serviciile de urgenta se recurge la fibroscopie atunci cand acestia sunt adusi cu un corp strain la nivelul nasului sau al gatului. Fibroscopia ajuta la extragerea acestuia in siguranta si la o mai buna vizualizare a efectelor gesturilor medicale.
Tot in cazul copiilor, se poate apela la fibroscopie pentru cei care au:
- timbrul vocal modificat;
- respiratie dificila;
- alte afectiuni la nivelul laringelui.
Si in cazul in care copilul are o respiratie dificila, insotita de simptome precum otite medii seroase recurente, se recurge la fibroscopie. Investigatia depisteaza obstacolele pentru care se intampla acest lucru, respectiv a adenoizilor, a vegetatiilor adenoide hipertrofice, care impiedica respiratia.
In functie de cum se prezinta pachetul de vegetatii adenoide, se poate lua decizia de a se interveni chirurgical asupra acestora.
In cazul in care te confrunti cu unul dintre simptomele descrise mai sus sau esti fumator si vrei sa iti faci un control de rutina, solicita efectuarea unei fibroscopii. Cu o investigatie simpla, poti sa previi sau sa tratezi o afectiune serioasa. Poti face o fibroscopie in Bucuresti, atat pentru adult, cat si pentru copii, la Centrul Medical Sofimar, programandu-te la 021 9684.